marți, 17 septembrie 2013
luni, 15 iulie 2013
Andreea Lavinia Aldea – premiul întâi la Mamaia Copiilor 2013
Andreea
Lavinia Aldea a câştigat, la finalul săptămânii trecute, unul dintre cele mai
râvnite concursuri de interpretare muzicală din ţară: Mamaia Copiilor, ediţia
2013. Eleva profesoarei Alina Apetrii, de la Clubul de copii ”Viva Allegria”, a
obţinut premiul întâi la categoria de vârstă 4-6 ani. Andreea a interpretat
magnific melodia ”Vine iarasi Circul” iar prestaţia sa a smuls ropote de
aplauze atât spectatorilor cât mai ales membrilor exigenţi ai juriului.
”Pentru Clubul Viva Allegria este un nou
succes pe scenele concursurilor de elită din ţară. Vreau să o felicit din toată
inima pe Andreea, un copil care a muncit foarte mult să ajungă aici iar
rezultatele au venit pe parcurs. În avampremiera acestui premiu a venit un alt
trofeu prestigios, la Concursul Camena de anul acesta. Premiul obţinut la
Mamaia Copiilor mă obligă, ca profesor şi coordonator al Clubului Viva
Allegria, la rezultate mai bune, care până la urmă fac cinste şi municipiului
Piatra Neamţ”,
a declarat Alina Apetrii, profesor de canto şi coordonator al Clubului de copii
”Viva Allegria” Piatra Neamţ.
”Vreau să o felicit şi pe Izabela Ciudin
care, pentru a doua oară consecutiv, a fost prezentă în finala concursului
Mamaia Copiilor. Cred în talentul Izabelei, munceşte foarte mult şi sunt convinsă
că anul viitor va urca pe podiumul acestui concurs”, a adăugat Alina
Apetrii.
Finala
Concursului Naţional ”Mamaia Copiilor” 2013 s-a desfăşurat în perioada 11 – 14
iulie pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Anterior finalei
au avut loc două preselecţii iar numărul concurenţilor care au râvnit la
prezenţa în ultimul act a fost de peste 800 de copii. Dintre aceştia,
pietreanca Andreea Lavinia Aldea a dovedit că este cea mai talentată.
Felicitări!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)