In lumea asta prost făcută, căcaţii fut în loc să pută,
Iar futălăii adevăraţi ... nu pot să fută de căcaţi!
Iar futălăii adevăraţi ... nu pot să fută de căcaţi!
vineri, 17 ianuarie 2014
marți, 17 septembrie 2013
luni, 15 iulie 2013
Andreea Lavinia Aldea – premiul întâi la Mamaia Copiilor 2013
Andreea
Lavinia Aldea a câştigat, la finalul săptămânii trecute, unul dintre cele mai
râvnite concursuri de interpretare muzicală din ţară: Mamaia Copiilor, ediţia
2013. Eleva profesoarei Alina Apetrii, de la Clubul de copii ”Viva Allegria”, a
obţinut premiul întâi la categoria de vârstă 4-6 ani. Andreea a interpretat
magnific melodia ”Vine iarasi Circul” iar prestaţia sa a smuls ropote de
aplauze atât spectatorilor cât mai ales membrilor exigenţi ai juriului.
”Pentru Clubul Viva Allegria este un nou
succes pe scenele concursurilor de elită din ţară. Vreau să o felicit din toată
inima pe Andreea, un copil care a muncit foarte mult să ajungă aici iar
rezultatele au venit pe parcurs. În avampremiera acestui premiu a venit un alt
trofeu prestigios, la Concursul Camena de anul acesta. Premiul obţinut la
Mamaia Copiilor mă obligă, ca profesor şi coordonator al Clubului Viva
Allegria, la rezultate mai bune, care până la urmă fac cinste şi municipiului
Piatra Neamţ”,
a declarat Alina Apetrii, profesor de canto şi coordonator al Clubului de copii
”Viva Allegria” Piatra Neamţ.
”Vreau să o felicit şi pe Izabela Ciudin
care, pentru a doua oară consecutiv, a fost prezentă în finala concursului
Mamaia Copiilor. Cred în talentul Izabelei, munceşte foarte mult şi sunt convinsă
că anul viitor va urca pe podiumul acestui concurs”, a adăugat Alina
Apetrii.
Finala
Concursului Naţional ”Mamaia Copiilor” 2013 s-a desfăşurat în perioada 11 – 14
iulie pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Anterior finalei
au avut loc două preselecţii iar numărul concurenţilor care au râvnit la
prezenţa în ultimul act a fost de peste 800 de copii. Dintre aceştia,
pietreanca Andreea Lavinia Aldea a dovedit că este cea mai talentată.
Felicitări!
sâmbătă, 25 august 2012
joi, 3 noiembrie 2011
SYRIA - RAZBOI SI PACE IN FOTOGRAFII!
sâmbătă, 29 octombrie 2011
SYRIA - MANIPULARE SAU RAZBOI CIVIL?
Am doar 24 de ore de cand sunt in Syria, mai exact in capitala Damasc. Am venit vineri, 28 octombrie 2011 si stam o saptamina. Eu, Adelin Petrisor (TVR1), o echipa de la Realitatea si una de la Prima TV. Cam astia suntem.
Multe s-au scris, putine am vazut. Pina acum, doar urmele razboiului civil care macina tara din martie 2011. Se moare, sunt raniti, e criza. (Dar oare cand Orientul Mijlociu nu a insemnat o criza??)
Mai am 6 zile, timp in care voi ajunge si in orasele 'fierbinti". Intre vizitele oficiale am reusit sa fac si niste fotografii turistice, dar si "de razboi".
In curind le voi incarca pe blog. Apropos, net-ul aproape e inexistent aici, abia merge. Sper sa reusesc sa pun niste poze.
Multe s-au scris, putine am vazut. Pina acum, doar urmele razboiului civil care macina tara din martie 2011. Se moare, sunt raniti, e criza. (Dar oare cand Orientul Mijlociu nu a insemnat o criza??)
Mai am 6 zile, timp in care voi ajunge si in orasele 'fierbinti". Intre vizitele oficiale am reusit sa fac si niste fotografii turistice, dar si "de razboi".
In curind le voi incarca pe blog. Apropos, net-ul aproape e inexistent aici, abia merge. Sper sa reusesc sa pun niste poze.
vineri, 3 decembrie 2010
MIRAJ DE IARNĂ
Aicea totul seamana cu tine
Sau poate eu asemanari iti caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii inalti si coplesiti de nea
Par crini enormi acoperiti de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o planta suitoare.
In sarpele de fum ce suie lin
Faptura ta subtire se mladie,
Vantul de nord in fulgii care vin
Te spulbera, te-adoarme si te-nvie.
Ceturi tarzii - flori de ninsoare, flori
Tresar si se-nfioara omeneste,
Si parca insasi noaptea uneori
Cu ochii tai de-aproape ma priveste.
O, ceas de taina - clipele dispar,
E numai gandul meu umbland aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecand prin mine, bantuie padurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeste-n jur imensele zapezi.
marți, 29 iunie 2010
PREGĂTIRI DE RĂZBOI!
M-am pregătit de război. Am pus cizmele de cauciuc la uşă. Hainele de ”scandal” mă aşteaptă cuminţi pe un scaun. Şapca atârnă în cuier şi aşteaptă doar un semn. Iar semnul nu va întârzia să apară. Spre dimineaţă. Atunci aşteptăm viiturile pe Siret. E cumplit.
60 metri cubi pe secundă - debit normal al Siretului
2.800 metri cubi pe secundă - debit prognozat miercuri dimineaţa la ora 6.00
Adică de peste 50 de ori mai mare decât cel normal. Inundaţiile sunt inevitabile. Sper doar să nu fie victime!
marți, 22 iunie 2010
Scrisoare către urmaşii mei
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.
Adrian Păunescu
luni, 15 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
